A râde şi a atinge

• Atât de multe bancuri noi auzite într-o săptămână, predominant politice, n-am mai auzit de prin 80-90. Fenomenul păţit de MG, mă refer la folclorul abundent, ar fi o bună temă de cercetare antropologică. Să fac o încercare?
• Atât de multe lepşe care zbârnâie pe zi în blogosferă, ca acum, rar mi-a fost dat să văd. Primesc săptămânal vreo două. Şi eu nu-s chiar cea mai activă bloggeriţă.·
• Cui i-om datora nevoia asta de a râde şi de a atinge? Pentru cei care n-au jucat-o în copilărie, la leapşă trebuia să dai, să atingi cât mai repede, să „scapi” de ea. O altă variantă era să închizi ochii şi să ghiceşti cine te-a „atins”. Atingerea e semn că eşti în cerc. Leapşa e o decoraţie amicală că părerea ta contează, că undeva, cineva ar vrea să te audă.
• Am primit în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, două lepşe. Una mai specială decât alta. Una mă provoacă să spun pentru ce aş ieşi acum în stradă? Draga de Irina/ my dear Carrie dă un răspuns atât de frumos...” Aş ieşi pentru suflet: Oamenii nu ies in strada pentru ca duc lipsa de ceva. Ies in strada si prosteaza fata de conducere, fata de propria dezamagire ca au votat pe cineva care nu le-a indeplinit asteptarile· Se pare ca pana la urma oricat ar vrea lumea sa spuna ca doar banul conteaza, nemultumirile majore care mobilizeaza milioane de oameni sunt tot cele sufletesti”. Cealaltă leapşă mă numeşte scrib online special şi Adi Neliniştitu mă roagă să aleg, la rândul meu, câteva condeie-tastaturi aparte.
• Mana răspunde unei lepşe despre redarea în cuvinte a unui sentiment transitional. Îi citesc răspunsul şi îmi amintesc de “Romanul adolescentului miop”: “Am terminat de citit Giovanni Papini, am plâns pentru că a scris tot ce voiam eu să spun”, scria Eliade.
• Surâd împăcată: azi, pe 27 ianuarie, Elisa şi soţul ei împlinesc 37 de ani de căsnicie.
• Râdem şi atingem. Ne dorim asta. Las lepşele aici, de voie cui are bunăvoinţa