Lecturile de duminică: N-am aripi, dar respect Codul Penal

— Vreau să plec de-aici. În ultimul an s-au ivit între mine şi Puterea sovietică divergenţe cât se poate de grave. Ea vrea să construiască socialismul, iar eu nu vreau. Pe mine mă plictiseşte să construiesc socialismul. Acum pricepi pentru ce am nevoie de atâţia bani?
— Dar de unde ai să iei cinci sute de mii de ruble? întrebă încet Balaganov.
— De oriunde, răspunse Ostap. Indică-mi numai un om bogat şi îi iau imediat banii.
— Cum? Te gândeşti la omor? întrebă şi mai încet Balaganov, aruncând pe furiş o privire spre mesele vecine, unde cetăţenii din Arbatov închinau unul în sănătatea altuia.
— Ştii că n-ar fi trebuit să semnezi aşa-numita convenţie de la Suharev, spuse Ostap. După câte văd, acest efort intelectual te-a epuizat rău de tot. Te tâmpeşti văzând cu ochii. Bagă-ţi bine în cap, domnule, că Ostap Bender n-a ucis niciodată. El a fost, ce-i drept, asasinat. Dar, personal, e curat, în faţa legii. Desigur, nu sunt un heruvim. N-am aripi, dar respect Codul Penal. Asta-i slăbiciunea mea.
— Şi în ce fel te gândeşti să-ţi procuri banii?
— În ce fel mă gândesc să mi-i procur? Procurarea sau exproprierea de fonduri variază după împrejurări. Personal, cunosc patru sute de metode relativ cinstite de a-i procura. Dar nu-i vorba de metode. Nenorocirea e că astăzi nu mai sunt oamenii bogaţi. De aceea situaţia mea e îngrozitoare. Un altul s-ar fi năpustit, desigur, asupra vreunei instituţii de stat lipsită de apărare, dar asta nu-mi stă în obicei. Cunoşti doar respectul ce-l am pentru Codul Penal. Nu e nici o treabă să jefuieşti un colectiv. Dă-mi numai un individ mai bogat. Dar, din nefericire, acest individ nu există.
— Cum poţi să spui una ca asta? exclamă Balaganov. Există oameni foarte bogaţi.
—Şi îi ştii? întrebă repede Ostap. Poţi să-mi indici numele şi adresa exactă măcar a unui singur milionar sovietic? Şi totuşi ei există, trebuie să existe. Din moment ce prin ţară circulă bancnote, trebuie să existe şi oameni care să le aibă în cantităţi mari. Dar cum să-l descoperi pe unul din învârtiţii ăştia?
Şi Ostap oftă. Se vedea că de mult visa la un individ bogat.

(Ilf şi Petrov - Viţelul de aur)

Raj Kapoor, show me the moneyyyy!

Raj Kapoor a fost "tata lor". Primul şi adevăratul vagabond indian iubit pe Dâmboviţa.

Se pare că o dată la o generaţie, 33 de ani, cum zic sociologii, dinspre Orientul colonialelor vine un vagabond care iubeşte şi renaşte. Din câte îmi amintesc eu, filmele cu bătrânul Kapoor aveau mai mult umor decât SM.



Trei ipoteze. Fără demonstraţie:

Show me the money: Spectatorii pe care îi adună o proiecţie într-o zi în toată India sunt de câteva sute de ori mai mulţi decât adună Europa la un sfârşit de săptămână.

Follow the money: M-ar interesa ce firme de producţie tv aşteaptă să semneze ori tocmai au început filmările pentru "Vrei să fii miliardarul" indian.

Give my money back: Trăim - sau ni se tot strigă să ne intre în cap că trăim - în criză, deci un vis de visat şi o speranţă de sperat pică la fix.

Nu cârcotesc, doar spun cum încuie şi descuie cancelariile mapamondului cheia a veche, încercată şi universală...

Balada Celor Doi Cocoşi

Au fost odata doi Cocosi,
Unul cu Nume din stramosi,
Altul ceacar si cam pagan,
Ales de oare drept stapan.

Si’n asta mandra batatura
O oara doar dadea din gura
Cotcodacind cu foc si spor
Uimind cu “versu-i” un popor.

Ea din batrani fusese data
De cel Cocos a fi calcata,
Cu acte’O.K. si pirostrii
Numai ca ea visa prostii.

Caci oara noatra planturoasa
Avea o tinta mai aleasa:
Ceacarul cel ales stapin,
Sa-i fie’n pat viril jupan.

Iar in ast’ timp Cocosii nostri
Taceau talamb ranjind ca prostii,
Si disputandu-si pe’nserat
Guresa blonda la calcat.

Geaba strigau a ei surate
Cum ca au drept a fi calcate
De cei doi “macho” din ograda!
Masculii nu-si vedeau de treaba.

Orbiti de nurii blondei hoata
Cocosul o tinea de soata,
Iar cel ales Conducator,
Pe blonda o calca de zor.

Si drept rasplata mai aleasa
El o numi ministereasa,
Peste tot neamul lui Gaina
Stiut acum de’a lu’ Bashina.

Lipsita de’oua ca produs
Ograda se’ndrepta spre’apus.
In replica targul vorbea
Cum ca, Cocos nu prea era,

Decit un jalnic de clapon
Pus la’ngrasat de’al sau patron
Drept recompensa pentru soata
Ajunsa’n pat, mare craiasa.

Morala:
De vrei tu Cocos sa fii
Nu te tine de prostii,
Si fa-ti treaba de barbat
Nu’ti da oara pe’un palat.

Sursa: Marcus via Victor Ciutacu

LATER EDIT: Aceeaşi baladă, de acelaşi autor, am regăsit-o postată tot sub formă de comentariu la Moshe pe 5 ianuarie. Marcus, keep up the good work!

Ăştia-s ruşii care-mi plac!

Straşnic efect al valului slav de la televizor: am reînceput să vizitez un site pe care îl iubeam demult, demult, în celălalt secol, în celălalt mileniu, înainte de 9/11 şi când Era Putin abia începuse.

Am iubit, pentru că am înţeles un pic şi am respectat, limba rusă şi literatura ei. După 89, orele de rusă erau un fel de ciuca bătăii şi nimeni nu le mai băga în seamă. Prejudecăţi de semidocţi.

Long story short, ca să mă exprim în concurenţă, de pe urma celor opt ani de rusă am rămas cu nostalgia cărţilor şi a muzeelor Lor.

Iar site-ul pe care îl revăd şi azi cu plăcere, ca acum nouă ani, când l-am descoperit, este unul care oferă vizite, vederi şi senzaţii virtuale din şi de lângă Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg. Hermitage - sihăstrie.

Amintiri din prezent: "Лека нощ, деца !"

Лека нощ,деца! / Leka nosht,detza!


Ni s-a împlinit visul de pe vremea lui Ceauşescu, am prins bulgarii fără antenă. Ăsta a fost circul. De sezon.

Acum şi pâinea.Întâi, o cronică de criză, în direct de la Paris, semnată de Lucia Verona: "S-au înmulţit restaurantele japoneze, vezi sushi la toate colţurile de stradă, în locul vechilor bistrouri."

Apoi, nişte consemnări de la noi, pline de optimism în citate, la Stelian Muscalu

Vive la crise! Aux urnes, citoyens!

Pour la bonne bouche: Vameşul Tudor Chirilă trimite o Scrisoare către liceeni

De ce să munceşti din greu, eşti atât de delicată!

Natalia Kornienko este singura femeie din Rusia care conduce metroul. Este meseria ei de 30 de ani şi călătorii metroului moscovit merg adesea conduşi de ea.

În 2000, preşedintele de atunci şi premierul de acum Vladimir Putin a decis că meseria aceasta este mult prea periculoasă pentru o femeie şi a trecut-o pe lista neagră a profesiilor pe care rusoaicele nu le pot practica.

Natalia a scăpat şi încă mai stă la comanda metroului din Moscova, care circulă din 1935.



AFP via Vremia Novosti ne anunţă că o femeie de 22 de ani din St Petersburg, Anna Kleveţ, a pierdut la Curtea Supremă procesul cu Metroul din Veneţia Nordului. Tinerei i-a fost respinsă cererea de a fi angajată ca ajutor de conductor de tren, iar ea a contestat refuzul în justiţie, unde a fost refuzată din nou.

Bref, delicate ca nişte balerine sau gimnaste, deci iubite şi protejate de Volodea, femeile din Rusia au interdicţii la angajare.

Oscarurile noastre: Noroc cu nea Nae

"Restul e tăcere", al lui Nae Caranfil, cu dragii de Ioana Bulcă şi Vizante, "Nunta mută" premiată pentru machiaj şi coafură (adică premii de consolare, ca să fie, că doar e Mălăele, cine a văzut filmul ştie ce spun). Detalii mai jos despre Premiile Gopo 2009, Oscarurile de la Bucureşti, decernate pe 2 martie seara.


Foto: restuletacere.com


Premiul Gopo pentru intreaga cariera: Marin Moraru

Cea mai buna regie: Boogie
Cel mai bun film de lung metraj: Restul e tacere
Cel mai bun scenariu: Nae Caranfil pentru Restul e tacere
Cel mai bun actor intr-un rol principal: Dragos Bucur in Boogie
Cea mai buna actrita intr-un rol principal: Anamaria Marinca in Boogie
Cel mai bun actor intr-un rol secundar: Mimi Branescu in Boogie
Cea mai buna actrita intr-un rol secundar: Ioana Bulca in Restul e tacere
Cea mai buna imagine: Restul e tacere
Cel mai bun montaj: Restul e tacere
Cel mai bun sunet: Restul e tacere
Cea mai buna muzica originala: Restul e tacere
Cea mai buna scenografie: Restul e tacere
Cele mai bune costume: Doina Levintza pentru Restul e tacere
Cel mai bun machiaj: Nunta muta
Cea mai buna coafura: Nunta muta
Cel mai bun documentar: Podul de flori (regia Thomas Ciulei)
Cel mai bun scurtmetraj: Alexandra (regia Radu Jude)
Premiul Tanara speranta: George Dorobantu pentru Elevator
Premiul Publicului: Supravietuitorul (regia Sergiu Nicolaescu)

Via Hotnews

Liviu Babeş. După 20 de ani

Pe 2 martie 1989, pe o pârtie din Poiana Braşov, Liviu Babeş îşi dădea foc. Înainte să ardă, Babeş a mai avut puterea să agaţe într-un brad un carton cu textul „Stop Mörder! Auschwitz – Braşov”.

A scris la comemorare Daniel Mălăelea aici

Un film de 1:48 pe YouTube aici

Chacun sa merde

Ferenc Gyurcsany, premierul Ungariei: "Nu trebuie să acceptăm ca o nouă cortină de fier să împartă Europa în două"


Mirek Topolanek, premierul Cehiei: "Este evident că UE nu va abandona pe nimeni"

Foto - Budapesta şi Praga, pe vremea când nu ne puneam probleme economice atât de usturătoare

Titlu - din înţelepciunea lui Christophe H., pe vremea când la Bruxelles se vorbea doar de studenţie, bere şi femei